Cinci lucruri care s-au schimbat în viaţa mea de când sunt vegană

După un an şi jumătate de trai vegan, mi-am propus să fac un rezumat al schimbărilor și îmbunătățirilor din viața mea. Fizic sunt bine; am constatat că am o rezistență mai mare la efort și un sistem imunitar mai puternic, dar nu despre sănătate vreau să vorbesc acum. Cred că transformările cele mai importante pentru mine sunt următoarele:

1. Gătitul mâncării a devenit un obicei plăcut și mai bine organizat. Am reușit să reduc bugetul alocat hranei, fără să simt că îmi lipsește ceva, ci doar prin faptul că mă străduiesc să fac alegeri istețe (axându-mă pe alimente integrale şi de sezon). Nu simt lipsa alimentelor de origine animală fiindcă am descoperit o alternativă interesantă – ingrediente noi şi preparate neîncercate de mine până acum. Am privilegiul să asist sau să particip la o adevărată revoluție a gastronomiei, ceea ce e destul de palpitant (de exemplu descoperirea recentă că lichidul în care au fiert leguminoasele – aquafaba – se poate transforma în bezea). Nu îmi este dor de gustul ori textura cărnii (papilele gustative s-au adaptat) și în niciun caz de procesul preparării ei care mi-a displăcut dintotdeauna.

Sunt sigură că oricine poate deveni vegan. Eu nu sunt o persoană foarte motivată, mai ales ca să fac ceva pentru propria sănătate; dar când e vorba să apăr pe cineva, parcă prind aripi. De aceea vreau să insist pe ideea că veganismul nu este o dietă miraculoasă, ci reprezintă decizia de a nu mai participa direct sau indirect la exploatarea și uciderea prematură a animalelor. De aceea nici nu există zile de „chiul” în veganism („cheat days”), cum au uneori dietele stricte. Regimul alimentar pe bază de plante nici nu poate fi considerat strict, fiindcă nu reprezintă o dietă standard minus ouă, lapte şi carne, ci este cu totul altfel conceput, astfel încât să acopere tot necesarul de macro și micronutrienţi al organismului.

Sursa: Vegan în România

2. Atunci când gătesc pentru mine, aleg o mâncare simplă, cu un timp redus de preparare, dar având grijă să acopăr zilnic sau, cel puțin săptămânal, necesarul de substanțe nutritive. Desert nu prea fac; în ultimul timp chiar consum mai multe fructe și simt că îmi sunt de ajuns. Însă îmi place să fiu creativă, așa că îmi notez experiențele culinare cele mai reușite pe blog. :)

Am început să privesc mâncarea ca pe un combustibil şi nu ca pe un mijloc de a obține fericire imediată. Sigur că un prânz reușit sau un baton cu ciocolată și caramel mă binedispun întotdeauna, dar acea dispoziție nu o caut voit. Am început să privesc hrana așa cum este ea dintotdeauna, ca pe o nevoie de la baza piramidei lui Maslow și cred că o influență a avut-o și viața la campus, când a trebuit uneori să drămuiesc resursele cu mai multă grijă decât de obicei.

3. Am îmbrățișat minimalismul. Am început să îmi ordonez prioritățile, să reduc costurile renunțând la obiectele care nu îmi sunt cu adevărat necesare. Încerc să trăiesc mai simplu și mai ordonat. Un exemplu concret pentru ceea ce înseamnă această alegere este că mi-am donat o mare parte dintre haine, aproape toate accesoriile şi nu mai încarc spațiul de locuit cu obiecte care în general nu au nicio utilitate. De asemenea, folosesc mai puține produse de îngrijire decât înainte și le prefer pe acelea care au întrebuințări multiple.

Minimalismul și veganismul merg mână-n mână fiindcă ambele presupun o conștientizare a consecințelor alegerilor noastre de zi cu zi. Un lucru cert este că niciodată nu vom putea face destul să ne revanșăm față de natură; tot ce construim pentru noi distruge în alte moduri, dar veganismul și minimalismul anulează într-o mică măsură „parazitismul” nostru pe această planetă. Nu cred că putem și nici nu sugerez să cădem în cealaltă extremă – de a trăi ca pustnicii, fără electricitate, mijloace de transport, telecomunicații etc., dar sunt sigură că se poate ajunge la un stadiu rezonabil de echilibru.

4. Întotdeauna am crezut în fairplay, iar veganismul îmi alimentează acest crez. Îmi pare rău când văd că oamenii nu cunosc ce se întâmplă în zootehnie, că aleg să nu afle sau, şi mai rău, că știu, dar aleg să participe în continuare la acest rău nenecesar, din varii motive superficiale și fiindcă se simt protejați de o populație majoritară, eventual și de lege, care spun că e în regulă cum stau lucrurile acum. Doar fiindcă ceva e legal, nu înseamnă că este și etic.

Poate pare ciudat ce urmează să zic, dar veganismul, pentru mine, nu pornește de la iubire sau compasiune pentru oameni și animale, ci de la faptul că mă consider o persoană corectă și vreau să fiu consecventă în ceea ce susțin. De când mă știu, taxez orice nu este în regulă în jurul meu (și la mine, mai ales), de câte ori am ocazia. E doar logic că am devenit vegană. Acest stil de viață se referă în primul rând la a respecta drepturile animalelor (practic este unul singur: de a fi lăsate în pace) care, de multe ori, se intersectează cu cele ale oamenilor.

5.  Reușesc să empatizez mai mult cu oamenii și cu animalele. Până la urmă nu doar bifez niște acțiuni de pe o listă, ci chiar îmi pasă de ce se întâmplă, îmi doresc o schimbare și încep prin a mă schimba pe mine fiindcă îmi este cel mai la îndemână.

Însă, am în vedere că veganismul este o mișcare de justiție socială și încerc să aduc o contribuție în acest sens, cu efecte din ce în ce mai vizibile, sper.

Cred foarte mult în puterea exemplului, însă din păcate funcționează doar până la un anumit punct şi determină o evoluție mult prea lentă raportată la dezastrul în care ne aflăm, așa că e nevoie să spunem lucrurilor pe nume, oricât de incomod ar fi adevărul. Dialoghez cu oamenii în legătură cu acest subiect de câte ori am ocazia, astfel ca ei să tragă singuri o concluzie în cunoștință de cauză. Sper că dacă nu își vor ajusta comportamentul, cel puțin nu vor descuraja pe alții care doresc să facă ceea ce e corect.

Până la urmă prin veganism mi-am schimbat perspectiva și asta a fost de ajuns să determine toate celelalte schimbări, în timp.

pentru dreptate