Jun 20, 2016

Deci ai nevoie de produse animaliere ca să trăieşti. Dar ce scuză ai să mănânci prăjituri?


Tort "Curcubeu" inspirat de reţeta Kristinei (FullyRawKristina)
Motivul pentru care am început să explorez veganismul a fost să găsesc versiuni mai sănătoase ale deserturilor, pentru ca familia mea să se bucure de ele fără grija glicemiei, grăsimilor, sau a kilogramelor în plus. Eram pasionată de prăjituri chiar dinainte de a şti să fac lucruri simple precum cartofi pai şi voiam să le pot împărtăşi alor mei bucuriile şi experienţele mele.

Am aflat întâi despre deserturile raw vegane, care sunt atât de sănătoase încât se pot consuma şi ca fel principal. Tortul "curcubeu" din imaginea de mai sus conţine zmeură, ananas, afine, agude, spirulină, curmale şi nu mai ştiu câte alte bunătăţi. Fără ouă, lapte, ulei, zahăr.

În timp, am reuşit să descopăr variante vegane la prăjituri tradiţionale, care erau mai simple, de multe ori mai ieftine şi mai apropiate de "gustul de acasă"; mai pe placul celor dragi. Ocazional fac trufe şi batoane raw, care sunt foarte hrănitoare şi apreciate întotdeauna.

Mi-am dat seama că gastronomia vegană are o abordare inedită, extraordinară: celebrarea gustului fără efecte adverse şi, după cum aveam să aflu mai târziu, fiind complet ignorantă până atunci: fără implicarea cruzimii.


Industria lactatelor de zi cu zi: viţeii masculi nu produc lapte, aşa că sunt luaţi de lângă vaci la naştere (fiindcă laptele trebuie să ajungă la noi ) şi uciși la câteva săptămâni pentru carne, iar viţeluşele au parte de aceeaşi soartă ca mamele lor, adică după ce ajung la maturitate sunt inseminate an după an, pentru a produce lapte continuu, până la colaps, în final fiind şi ele trimise la abator. De credeţi că lucrurile acestea se întâmplă doar la scară mare, mai verificaţi.
Industria ouălor: Masculii de pui de găină sunt uciși prin sufocare sau măcinare fiindcă nu sunt destul de profitabili spre a fi crescuți pentru carne (există anumite rase modificate genetic pentru acest scop)
Aparatul reproducător al găinilor a fost manipulat pentru confortul nostru,
cu urmări grave asupra sănătății lor
Cred că dacă toate cofetăriile şi patiseriile din lume ar adopta veganismul, o mare parte dintre abatoare şi ferme consumatoare de resurse şi generatoare de tortură, deşeuri şi gaze de seră s-ar închide. Produsele finite ar fi la fel de gustoase, dar lipsite de cruzimea şi dispreţul faţă de necuvântătoare. Despre gust e vorba până la urmă şi despre satisfacerea nevoii de dulce; nu cred că mănâncă cineva pandişpan pentru nutrienţi.

Industria lactatelor şi cea a ouălor au un punct comun cu industria cărnii: moartea prematură a unor animale tratate ca nişte comodităţi. Dar primele menţionate sunt de departe cele mai sinistre deoarece implică mai multă tortură, mutilare şi traumă.

Imaginaţi-vă acum serbarea unei zile de naştere cu un tort pentru care atâtea fiinţe au avut de suferit sau chiar au murit.

Putem să ne revanşăm.

Dacă nu sunteţi pe deplin convinși să adoptați veganismul ca stil de viaţă, sau nu sunteţi încă suficient de informați cu privire la o alimentaţie vegană sănătoasă, puteți totuşi să faceţi mici paşi în această direcţie: să înlocuiţi îngheţata pe bază de lapte şi ou cu sorbet sau cu îngheţată cu lapte vegetal; să înlocuiți pandișpanul pe bază de ou cu unul vegan; să înlocuiți cozonacul clasic cu unul vegan; să renunțați la ciocolata cu lapte în favoarea celei amărui sau cu alte arome, dar cu ingrediente vegetale (de preferat să provină din comerţ echitabil); să renunţaţi la napolitanele cu lapte în favoarea celor vegane; să înlocuiți jeleurile din oase şi tendoane cu jeleuri pe bază de agar-agar sau cu fructe proaspete, mai degrabă. Mii de bloggeri culinari postează rețete pentru pasionații de gătit, iar opțiunile vegane/ de post sunt în creștere în cofetării, patiserii şi supermarketuri.

Tartă vegană cu blat de cereale şi migdale + cremă din lapte de ovăz 
Gustare vegană, improvizată, din cereale, alune și banane
Rulouri cu scorțișoară şi nucă, inspirate din reţeta celor de la The Vegan Corner
Absolut toate dulciurile vegane pe care le-am încercat până acum au fost atât de savuroase încât chiar nu a contat, din punctul de vedere al gustului, că nu au lactate sau ouă.

Îmi doresc şi sunt sigură că putem începe o viaţă mai plină de compasiune şi de respect faţă de natură, prin alegeri simple, la îndemâna tuturor.


Mai multe informaţii despre industria laptelui găsiţi aici (videoclip de 5 minute), iar despre industria ouălor aici (videoclip de 21 minute). Conştientizare plăcută!

1 comment: